LIS dovedeşte, încă o dată, formidabila sa capacitate de redare a unei situaţii atroce. De fapt, una dintre marile calităţi ale romanului este factologia. Nu avem cugetări, panseuri, ci o aglomeraţie de date care ţin locul oricărui comentariu filozofic. Bucureştiul de acum patru decenii ni se dezvăluie în toată degringolada. Blocurile dărîmate de la „Casata”, „Nestor”, „Scala”, de pe Brezoianu ni se înfăţişează cum şi erau, ca nişte imense mormane de moloz. Le-am uitat, puştimea habar nu are, iată că LIS face acest efort pentru a ne reîmprospăta, cum se spune, memoria. Dar asta nu e tot. O rubedenie a soţiei pedagogului suferă de o boală psihică ale cărei efecte sunt imprevizibile. De aici vine de altminteri şi titlul cărţii, Transfer. Într-un mod original, oarecum puţin verosimil, dar, cînd e vorba de psihotici, paranormalul se află la el acasă, acest Radu ajunge să fie locuit de duhul unui soldat din timpul Primului Război Mondial, care-l supune unui fel de dicteu automat. Omul ţine astfel un jurnal de front ticsit de detalii teribile. [...]
Au trecut 60 de ani de la război, dar Rom nia, prin cutremurul de pămînt, e la fel de nimicită. Numai că romanul Transfer apare în 2017, la o sută de ani de la război şi la 40 de ani de la cutremur. Din acest punct de vedere, asistăm la o simetrie perfectă care legitimează cartea lui Liviu Ioan Stoiciu. Cu alte cuvinte, aveam nevoie de un roman care să evoce ceea ce s-a întîmplat acum o sută de ani.
