în Convorbiri literare, nr. 8

Un roman anterior semnat de Liviu Ioan Stoiciu (Vrăjmaş, Editura Polirom, 2014) surprindea prin acutizarea incidenţei paranormalului, manifestat la nivel de credinţe ezoterice, coordonare telepatică a personajului, intervenţia personajelor dintr-o zonă laterală a religiosului, intervenţii dictate de diavoli, îngeri, balauri, toate plasate într-o mixtură existenţială cotidiană de necontestat. De această dată, un nou volum semnat de acelaşi autor (Transfer, Editura Polirom, 2017), redimensionează problematica romanului, propunînd, într-o denudare narativă de mare virtuozitate, o „materie” îndelung tratată de romanul rom nesc, aceea a vieţii în sistemul concentraţionar, de care, credem/ sau nu, ne-am fi despărţit de aproape trei decenii. [...]
Şi astfel, romanul lui Liviu Ioan Stoiciu ne oferă posibilitatea de a alătura două şiruri de experienţe/ trăiri/ notaţii (pînă la urmă): pe de o parte o exemplară copiere compoziţională a unui exerciţiu de trai în comunista perioadă a anilor 76-77, cu toate caracteristicile posibile, pe de altă parte înregistrarea momentelor de acum o sută de ani, din război, văzute prin ochi „trăitorului” de atunci transferat într-o conştiinţă bolnavă, aşa cum e diagnosticată aceea a lui Radu. Dar boala e mai mult decît totul şi dacă ea s-ar referi la o anume formă de cancer, cu siguranţă ca ar trimite spre tot sistemul.