pe revistatimpul.ro

Poate cea mai mare taină a vieții omului rămîne dragostea. Și pentru că este atît de mare, nu se putea ascunde decît în ceva foarte mic, într-o secvență mult prea banală: „dragostea e atunci cînd/ musculițele ce roiesc deasupra cănii cu vin/ încep să cînte ca niște îngeri/ iar ție îți vine să te îmbraci în frac/ și să le dirijezi/ nu ca și cum ai fi dumnezeul lor/ ci o musculiță și mai mică”. Așadar, pentru a simți și a înțelege dragostea este de preferat să te micșorezi în propriii ochi, dar să nu uiți să-ți iei fracul, adică să nu-ți uiți adevărata valoare. Iar cum mai presus de dragoste nu este decît însuși Dumnezeu, care nici măcar nu este o taină și Taina Tainelor, haideți să vedem cum Îl descoperă poetul Robert Șerban pe Cel ce este. Cum altfel decît în joacă: „nu la toată lumea Dumnezeu iese-n poze/ dar dacă ai noroc să nimerești unghiul bun/ luminozitatea potrivită și să apeși cînd ți se șoptește/ l-ai prins”. (...) Așadar, vrînd-nevrînd, luciditatea ne prinde din urmă, dar e mai frumos adevărul și mai ușor de înțeles, atunci cînd l-ai întrevăzut prima oară prin ochii copilului din tine. Volumul de versuri Ascuns în transparență poate fi perceput ca un mic manual neconvențional din care se poate descoperi, în joacă, firește, adevăratul sens al vieții.