în Ramuri nr. 10

Viorica Răduţă aduce o perspectivă insolită de remomorare a infernului concentraţionar.
Discursul narativ transcrie, în mare parte, fluxul conştiinţei traumatizate a lui Mihăiţă, aducînd aminte de marca prozei lui W. Faulkner sau V. Woolf. În capul vechiului deţinut, trecutul devine prezent continuu, torturile se repetă la nesfîrşit, torţionarii, în frunte cu Vişinoiu, sînt draci neobosiţi ai represiunii iterative (în care Mihalache ar putea fi, pentru junele Mihăiţă, călăuza Vergilius).
Prin intermediul Ilincăi, elevă la gimnaziu, apoi de liceu, studentă şi, în cele din urmă, profesoară navetistă, vedem cum se stinge o lume (cea a părinţilor şi a profesorilor săi), iar alta împietreşte.
Oraşul închis, o provocare atît prin temă, cît şi prin insolitul jocului narativ…Viorica Răduţă se distinge de autorii fast-food, publicînd o carte tulburătoare, cu multe pagini memorabile.