Hanul lui Manuc, cea mai nouă carte a sa, ne poartă cu două secole în urmă, pe vremea haiducilor și a lui Manuc, celebrul negustor și dregător al Curții Domnești, cel care a construit mărețul han care încă este una dintre cele mai frumoase clădiri din București. Așadar, nu doar că scrie romane groase, dar mai scrie și despre vremea lui Pazvante Chiorul, la propriu chiar, fiindcă acest personaj chiar apare în cartea ei într-un rol episodic. Cartea este foarte ofertantă și înțesată de povești, personaje și peisaje. Avem boieri, unii dintre ei fără averi, avem domnițe care încă țin la etichetă, avem babe vrăjitoare care se pricep la descîntece și la tratamete naturiste, avem haiduci, dregători, agenți secreți, criminali, cadîne, un război ruso-turc, țărani care se ceartă cu soldații, povești de dragoste, secrete de familie și multe, multe altele, într-un roman scris în cea mai dulce limbă rom nească, cu multe arhaisme, regionalisme, proverbe, zicători și multe alte delicii lingvistice care azi nu se mai folosesc, aș zice că din păcate. Dar, fiind vorba despre un roman de epocă, nu ne putem imagina cum ar putea să fie scris fără astfel de vorbe. Nu că nu s-a mai văzut, dar ar lipsi tot farmecul.
