Lewison Wood cutreieră în această călătorie făcută din două bucăți o lume mare și dură. Din afară privind acest excurs, drumul suprem, poate, pe care ar fi putut să îl facă ar fi fost unul la capătul căruia să urce în vîrful cel mai înalt din Himalaya, să ajungă în top of the top. Nu face așa ceva. Știe că acceptînd această limită, după toată călătoria sa, își depășise deja multe limite. Și, cum spuneam, asta îmi place, o dată în plus, foarte mult. Nu în ultimul rînd, despre pildă! Lewison Wood este britanic, deci european, deci occidental. La orientali există un fel de pildă care poate fi rezumată în formula aceasta: drumul tău ești tu, de fapt. Tu, alegînd să mergi pe un drum sau pe altul, îți ești ținta – și aceasta, îmi vine să spun, este cu atît mai valabil pentru drumurile lungi. Care nu sînt, în mod esențial, drumuri lungi în sens fizic – deși, da, ele sînt sau pot fi considerate și așa! – dar sînt lungi, adînci de fapt, în sens interior.
