Unul dintre cele mai neobișnuite debuturi cu volum de ficțiune de la noi este cel al lui Sebastian Lăzăroiu. Este vorba despre un roman – populat cu personaje rusești și cu intrigă din acea lume; mai precis, cu o intrigă plină de nerv și cît se poate de adusă la zi. Cartea se cheamă Balena albastră și spune, într-o țesătură narativă complexă și nervoasă, una dintre poveștile posibile ale unui joc care a făcut multe materiale de presă și care, cel puțin în Rusia, a dus chiar și la tragedii în rîndul tinerilor. „Editura a încadrat-o la Thriller/Mistery, pentru că trebuia în­ca­drată undeva, dar eu zic că e chiar mai mult decît atît”, menționează dl. Lă­ză­roiu într-un interviu relativ recent, în care domnia sa își anunță acest turning-point în carieră: anume, trecerea de la un job ten­sionat care presupune strategii și ana­lize politice la un altul, probabil mai plă­cut și mai tihnit, de scriitor. Unul între ale cărui ambiții este și ace­ea de a scrie ficțiunea „mai bine decît o face statul”. Balena albastră chiar este „mai mult decît atît”, mai mult decît referința ime­diată făcută de editura care a publicat-o, pentru că nu e numai un roman polițist, așa cum pare la prima vedere, ci și un subtil text cu o evidentă și acaparantă pa­tină psihologică.

Related products

Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri