pe facebook.ro

Autobiografia lui Keith Richards (pentru ăia tineri: chitaristul de la Rolling Stones) e una dintre cele mai fascinante cărți pe care le-am citit vreodată. Pe de o parte, e o lungă înșiruire de excese. [...] Și pe de altă parte, cartea arată (fără s-o zică explicit) de ce Rollingii sînt cea mai mare formație din toate timpurile: pentru că nu doar au iubit muzica, ci au și muncit ca niște animale pentru succes: ierni în care băieții din trupă nu-și plăteau gazul, ci curentul (de care aveau nevoie ca să asculte și să facă muzică), mii de ore de repetiții, dorința de a învăța orice despre muzică de la oricine (de la un bunic bețiv la cei mai mari chitariști de blues, la niște rastafari ultraviolenți). Probabil că cel mai tare moment e ăla în care Richards povestește cum n-a dormit timp de nouă zile, plin de toate drogurile cunoscute omenirii, timp pe care l-a petrecut cîntînd, compunînd, înregistrînd. Și mirîndu-se (putin mîhnit) cum de ceilalți oameni dorm din cînd în cînd, în loc să-și petreacă timpul făcînd muzică. Cam trebe citită, indiferent de părerea cititorului despre Rollingi. Rupe.