Dincolo de toate astea, romanul exaltă o lume a bunei rînduieli, cu mîndria lucrului bine făcut, după obiceiul locului şi al vremii, cu rosturi aşezate în durata lungă a existenţei comunităţii. Aici intră înscrisuri vechi şi cumpănite despre chiverniseli, descrieri de munci şi roade ale pămîntului, de cămări şi odăi dichisite după reguli stricte, detalii de la înălţarea Hanului lui Manuc. În plus, cartea întrepătrunde două perspective: una feminină, predominantă, cu accent pe îndatoriri şi rosturi paşnice, pe împăcare şi echilibru, ţinînd de manifestările vieţii de zi cu zi, cea care promite durarea; alta masculină, deschisă înfruntărilor (bărbaţii poartă lupi în inima lor!), fie şi cu vărsare de sînge, aprigă şi nepăsătoare, visînd schimbări. Aceasta din urmă e subminată discret de amănunte îmblînzite, cîmpul de luptă are, măcar în parte, şi „chip de femeie” (cum ar zice Svetlana Alexievich).
