pe bookhub.ro

Însă parcurgerea unui roman precum Căluții mei, căluți frumoși (în ireproșabila traducere a Iuliei Gorzo, o obișnuită a marelui roman american) îl reinstaurează pe McCarthy în postura uzuală de mare prozator, un prozator cu suflu și gust pentru întinderile nesfîrșite ale preriei. Ca și în cazul Drumului (care îi aduce, în 2006, Pulitzer-ul), există un declanșator al acțiunii – aici este vorba despre înstrăinarea fermei părintești, acolo, despre o realitate apocaliptică – dar esența textului rămîne călătoria. [...] Cert e că romanul lui McCarthy (primul din Trilogia Frontierei), descins asumat din tradiția faulkneriană, nu ocolește solemnitatea. Într-un fel, senzația a ceva impunător care se desfășoară (adică se descuamează) în fața cititorului, ca și în fața protagoniștilor, este dată de plasarea acțiunii într-un topos atît de vast, încît e greu să-l cuprinzi fie și cu mintea, dacă nu cu privirea. Apoi, frusteţea scriiturii nu este nici ea un simplu artificiu stilistic: omul, în mijlocul ilimitatului, devine deopotrivă puternic și vulnerabil. Călătoria fără țintă este (ca de atîtea ori, și totuși mereu actual) o călătorie spre înăuntru. Ingenioasa pendulare a romanului se realizează între natura imuabilă – pe care McCarthy o fixează în tușe de o frumusețe covîrșitoare – și omul care poate să piară în următoarea clipă.