- Daniel CRISTEA-ENACHE
- Dosar de presă
- 0 likes
- 111 views
Pasionant prin vibrația cu care un expert în literatură, veche și nouă, își trăiește ideile, jurnalul lui Negrici face loc și unei portretistici amicale sau iubitoare (Sorescu, Mircea Ciobanu, Preda, Manolescu). Una dintre „măștile” pe care autorul le folosește pentru a se ascunde în propriul jurnal este chiar această observație necomplezentă a unor figuri publice văzute îndeaproape. Pentru a nu se descrie pe sine, diaristul nostru îi descrie pe alții, printr-o focalizare pusă în perspectiva unei istorii comune și a unei biografii anume. Preda care sparge, la o masă, o ceapă cu pumnul și apoi cade în somn, după ce a luat tot cu pumnul medicamente, este același cu autorul bine cunoscutelor romane. Sorescu, cu vorba lui împiedicată, îngrozit de punerea la zid a piesei Există nervi, e chiar marele scriitor din manual. Și așa mai departe: ca un bun prozator realist, Negrici își pregătește și își folosește paleta caracterologică, făcînd din niște creatori de literatură personaje omenești și vii.