în Actualitatea literară nr. 75

Cu un timbru mereu grav, deseori sarcastic, impus de problematica pe care o dezvoltă, cartea face, așadar, incursiuni de mare densitate, atît în latura la vedere a vieții orașului de provincie, cît și în hățișul lăuntric al acesteia, printr-o sumedenie de voci care se suprapun sau se întretaie cu vocea narativă principală [...]. Frizînd epopeicul, fluxul narativ este întrerupt doar, în stil indirect liber, de cuvinte sau gînduri ale unor figuri care ies din cînd în cînd la suprafața textului, și aduce laolaltă real și fabulos, halucinant […], viață și moarte, din trecutul îndepărtat, dar și din cel oarecum mai aproape de zilele noastre.
Lumea Vioricăi Răduță este, cîteodată, „pictată” într-o plutire amintind de pînzele lui Chagall [...]. Tabloul complex al orașului (amintind, mutatis mutandis, de picturile lui Pieter Bruegel cel Bătrîn) sînt, în consecință, simultan, o demonstrație convingătoare că această așezare, aparent nesemnificativă, mustind de viață, a fost, dintotdeauna, un spațiu asemănător cu întreaga societate rom nească, din care e parte inalienabilă, cu aspectele sale reale, dar și cu himerele care o cutreieră.