pe catavencii.ro

De unde i se trage însă curajul lui Harari? Cred că dintr-o observare minuțioasă a mijloacelor de comunicare ale lumii contemporane, în care principiul autorității – dacă cutare a zis ceva, apoi așa trebuie că e, fiindcă a zis cutare! – nu mai funcționează ca înainte. Rapiditatea cu care comunicăm face ca prestigiul idolilor de tot felul, inclusiv al marilor istorici sau al marilor filosofi ai istoriei, să fie vîrît în furculița criticii cu o rapiditate adeseori năucitoare. Spre deosebire de istoricii care cred că dacă omenirea progresează material în timp, asta o o face mai fericită, dar și de istoricii care spun că, dimpotrivă, asta ne îndepărtează de condiția noastră umană și ne însingurează, Harari ia în discuție bob cu bob ce li se întîmplă oamenilor, ținîndu-se la distanță și de capitalism, și de comunism, și de religiile pe care și le-au inventat oamenii de-a lungul timpului. Căci, pînă de curînd, la scara istoriei, oamenii nu prea aveau habar de ceea ce însemna omenirea. Ca și cum am fi trăit pe planete diferite. Dar nici comunicarea de azi nu ne face, într-un anumit sens, cel al înțelegerii dintre noi, mai puțin provinciali, ca reprezentanți ai omenirii, decît eram cu cîteva secole în urmă. Totuși, crede sau mai degrabă speră Harari, mai devreme sau mai tîrziu, omenirea va ajunge la un fel de stat universal care să o ajute să supraviețuiască, în pofida tuturor defectelor autodistructive ale oamenilor, aceste maimuțe care au ajuns să stăpînească Pămîntul, fără ca evoluția lor să le fi dat acel grad de înțelepciune pentru acest rol.