pe alecart.ro

La granița dintre disperare și speranță, obscuritate și văpaie, adormire și conștiență deplină și, nu în ultimul rînd, la granița dintre lucruri și umbre se plasează poezia lui Nichita Danilov. Aceasta, granița, pe alocuri foarte bine definită, dar de cele mai multe ori fragilă, creează un cadru prielnic omogenizării unor lumi diametral opuse. Exteriorul devine interior atunci cînd cel din urmă nu mai este privit, ci trăit, iar singularitatea, indivizibilitatea nasc multitudini. În acest cadru în care totul pare să fie nimic, în care elemente sînt peste tot și nicăieri, se conturează o poveste, pe cît de abstractă, pe atît de incontestabilă. Acest ceremonial, în maniera în care este construit, marchează, de-a lungul întregului volum, existența a două lumi, una a lucrurilor, alta a umbrelor. Cea dintîi reprezintă deci prezentul – foarte bine determinat, palpabil și maleabil – care există exclusiv prin obiecte fizice predispuse prin natura lor schimbării, respectiv, trecutul – cel ce și-a pierdut în negura timpului contururile, dar continuă să fie purtat de fiecare dintre noi și, mai ales, cel care poate fi privit, simțit, dar nicidecum modificat, el fiind prins în simbolul umbrei intangibile.