Cartea poate fi înțelesă parțial ca autobiografie – deși nu e. Ca ficțiune – deși nu e în totalitate. Nu e un roman despre cancer, deși despre boala aceasta e vorba mai tot timpul. Are mereu cu el un caiet în care își notează toate formulările, tot ce-i trece prin cap. Traumele proprii sînt descrise în treacăt. Autorul spune în permanență povești despre el și despre alții – între ele, minunata istorie a bărbatului care strigă cîinii. Nu e o carte senină, dar nici una a disperării. Cel mai important, mi s-a părut că este o carte despre importanța sau necesitatea scrisului, despre ce înseamnă scrisul pentru un scriitor.
