în Suplimentul de cultură nr. 571

Amîndouă sînt spirituale, gata să negocieze și să accepte orice, să zburde pe teritoriul limbajului înăltînd cuvinte peste fileu, pasîndu-le una-alteia fără grimase, fără intentionalitate. Doar susținute de arcurile spontaneității. Rezultă un spectacol de etichete cu zvîc dadaist, absurde cît să incite și să tulbure căutătorii de logică. Cîntă împreună sau mimează si­tuații, explică razant fapte istorice, cancanuri, iar anecdotica culturală sau politică dezvaluie noi pîrții pentru sania cu cele două pasagere puse pe șotii dadaiste. Nu se abțin să nu se tachineze („înțeleg, ți-ai pus pijamaua de poetă”, „Te sufoci de-atîta nora? Cidrul dă în clocot?”, „ești cel mai grozav pokemon”, „ce subconștient guraliv poți să ai!”, „ești cam retardată, draguță” etc.). Nici să incite, din categoria „adevăr sau provocare”. Uneori, deși se abțin, umblă la butoane feministe: „eu n-o să ma sinucid pentru nici un bărbat. Cel mult cu degetele-n priză sau în cotețul găinilor”, spune A(ngela). Broscoiul, un mînz alb, Mister T., și alte arhetipuri ale masculi­nității trec printre rafalele lor, fără să rănească și fără să atingă nimic esential.