pe art7.fm

Stănescu nu-i neapărat un inovator prin aducerea mitului lui Kaspar Hauser în discuție, pînă la el Paul Verlaine, Herman Melville, H.C. Andersen ori Werner Herzog și mulți alții făcînd cărți și filme sau doar referire la personaj, dar probabil că nu-i deloc inutilă încercarea unei citiri a romanului domnului B.A.S. în cheia misteriosului Kaspar și mai ales a necunoscutei lui copilării. Precum personajul de acum 200 de ani, Bobiță, naratorul din prima jumătate a prozei lui Stănescu, este un copil aproape al nimănui, colindînd Vatra Luminoasă și Berceniul, crematorii și curți de bloc ale Bucureștilor anilor ’90, perioadă în care deși am avut, în mare, un destin de grup comun, ne vom raporta mai degrabă autoreferențial. Din această perspectivă, romanul lui Stănescu este la o privire în plan secundar și un roman politic, urmărind printr-un diapozitiv aproape epopeic soarta lui Bobiță (cam așa cum se-ntîmplă în cei 12 ani din Boyhood, doar că, fără îndoială, mai picant estetic și social) începînd cu ultimii ani ai căderii ceaușismului pînă la vremurile noastre.