pe blog.libris.ro

Trei părţi sînt implicate: fotograful, subiectul şi timpul cu patina lui. Cred că fotograful era interesat să surprindă esenţa celui pe care îl fotografia. Un portret trebuia să vorbească despre tot ceea ce însemna subiectul său: poziţie socială, amănuntele care îl diferenţiau de cei de o seamă cu el, particularizîndu-l, reuşite (de exemplu copiii sau bijuteriile soţiei). Fiecare element care ar fi putut caracteriza cît mai corect subiectul era studiat şi scos în evidenţă atît cît trebuia, pentru ca aportul adus apoi în imaginea totală să fie corect. Pe de altă parte, foarte important mi se pare că subiecţii nu doreau să pară altceva decît erau în realitate. Un mic negustor care muncea de dimineaţă pînă seara, cărînd saci şi butoaie pe umeri, nu comanda o fotografie în care să pară că ar fi un mare negustor care are oameni în slujba lui. Se mîndrea cu locul pe care îl ocupa şi dorea ca acest loc să reiasă clar din fotografia pe care o plătea. De aici vine sinceritatea fotografiilor acelea. Ceea ce se citeşte încă şi astăzi în privirile lor este împăcarea înţeleaptă cu datoriile vieţii, nu refuzarea lor. Peste toate acestea vine timpul cu patina lui, care poleieşte orice obiect peste care trece. Faptul că nu-l mai putem avea înapoi ne stîrneşte un sentiment de pierdere. Pierderea înseamnă regret, se ajunge uşor la duioşie şi nu ne putem stăpîni să nu împodobim timpul acela cu calităţi hiperbolizate.