- Andrei MARINCA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 141 views
Apariţia volumului Godescalc de Nepomuk, Teologia ca dispoziţie ştiinţifică. Prolog la Comentariu la Cartea Sentinţelor, ediţie a textului latin, traducere în limba rom nă, studiu şi aparat critic de Alexander Baumgarten, Iaşi, Polirom, 2016, merită consemnată din cel puţin două motive. În primul rînd, editorul textului, Alexander Baumgarten, realizează una dintre puţinele ediţii moderne din Godescalc de Nepomuk, un autor cistercian al cărui comentariu la Cartea Sentinţelor, puţin cunoscut astăzi, a avut o largă circulaţie în universităţile central-europene la sfîrşitul secolului al XIV-lea. Textul lui Godescalc, redactat în anul 1367 la Universitatea din Paris, face parte din genul comentariilor la Cartea Sentinţelor a lui Petrus Lombardus, principalul manual de teologie predat în universităţile medievale europene începînd din secolul al xiii-lea pînă în secolul al xvi-lea. În al doilea rînd, este o premieră nu doar pentru cultura rom nă faptul că acest text primeşte o ediţie critică, ci şi pentru comunitatea ştiinţifică internaţională. Ediţia este realizată după singurul manuscris al comentariului, conservat la Biblioteca Jagiellońska din Cracovia. Pe baza unei analize textuale minuţioase a comentariului, editorul clarifică şi elimină posibilitatea ca manuscrisul cracovian să conţină textul autograf al lui Nepomuk. Aşadar, în absenţa originalului sau a unei tradiţii manuscrise care să fi înregistrat mai multe lecţiuni, editorul este constrîns să recurgă doar la logica internă a comentariului şi la contextul istoric pentru a reconstitui textul manuscris cît mai aproape de prototipul său, astăzi pierdut.