în Apostrof nr. 3

Nichita Danilov adună, în Recviem pentru ţara pierdută (Cartea Rom nească, 2016), versuri potrivite pentru cîteva analize punctuale. Există, deopotrivă, meşteşug şi profunzime ideatică. Poate că din această încrucişare fastă rezultă lirismul. Titlul cărţii are sonoritatea unui psalm al umilinţei. Ieşirea din locul ferit, recartografiat, este un gest pe deplin conştient de asumare a greşelii. Una dintre posibilele machete ale volumului este distincţia ingenioasă între „pămînt” şi „spaţiu”. Cel dintîi termen îi aparţine Grădinarului (In 20, 15), singurul proprietar şi adevăratul beneficiar al roadelor, aşa cum tot Biblia ne încredinţează: <> (Ps 23, 1). Aşadar, „pămîntul făgăduinţei” reprezintă moştenirea celor drepţi după credinţa neabătută în Creator. Al doilea termen ţine de convenţia geografică. Nichita Danilov operează şi cu o altă diferenţă de nuanţă. „Lumina” este atributul dumnezeirii, inclusiv al oamenilor care stau sub paza Lui, nemistuiţi de rugul aprins. „Strălucirea” reprezintă cursa spre mai bine propusă de diavolul care pretinde că lucrează, la rîndul lui, grădina.