în Observator cultural nr. 876

Ceea ce frapează de la bun început în această carte – surprinzătoare prin eterogenitatea tipurilor de discurs utilizate de autor – este obsesia recuperării prin scris a identităţii personale, ameninţate de istorie. Rememorarea trecutului este un bun prilej de a analiza efectele pe care le are asupra destinului individual o istorie traumatizantă care începe foarte devreme, în 1943, „într-un ghem de contradicţii” provocate de „ruperea frontului” de la Stalingrad, eveniment a cărui gravitate abia intuită de copilul de nici 6 ani va marca decisiv evoluţia sa ulterioară. Sentimentul pierderii identităţii, resimţit vag încă din copilărie, este continuu amplificat de senzaţia persistentă a prizonieratului în timp. Intensitatea cu care personajul paginilor de faţă trăieşte această primă ruptură, sub forma unei violente despărţiri de trecut, este de regăsit în cîteva momente-cheie ale existenţei sale, existenţă ce stă, de altfel, de la bun început sub semnul rupturii ireversibile. Spectaculoasa răsturnare a valorilor provocată de instaurarea regimului comunist va determina mari schimbări nu doar în ordinea socială, ci şi în psihologia şi în comportamentul individual al celor surprinşi de tăvălugul istoriei. Gelu Ionescu reflectează în pagini emoţionante asupra mutaţiilor profunde ce au loc în conştiinţa sa şi a celor din jurul său în contextul în care, dintr-un privilegiat al soartei, devine „un proscris, un copil de <>”, nevoit să îşi ascundă originea socială, să mintă în privinţa situaţiei sale familiale, să înveţe, de fapt, lecţia duplicităţii, atît de necesară pentru a supravieţui.