în Dilema veche nr. 694

În proza lui Tocilescu există irumperi de imposibil (animale vorbitoare, personaje biblice), dar fantezia nu transformă şi nu destabilizează realul (doar îl contrariază, uneori nici atît), nu uluieşte prin desfăşurarea ei în termenii supranaturalului absolut, pur şi simplu aduce o notă onirică, de absurd sau de farsă. Unele proze par nişte scenarii parodice sau nişte vise de tip banc, adică naraţiuni imposibile cu un twist satiric, rescrieri ori deviaţii cu elemente din sfere diferite (religie, cultură pop). În prozele sale se produce un scurtcircuit paranormal comic în desfăşurarea banală a vieţii cotidiene pentru care cititorul este invitat să-şi suspende temporar incredulitatea: un astronaut donează spermă unor extratereştri, un bărbat crede că este reîncarnarea lui Adam, Iisus vine a doua oară pe Pămînt, la fel şi Dumnezeu, care caută o pisică sau un înger care face o propunere indecentă unui prim-ministru, masturbarea unui adolescent e pe cale să provoace o criză financiară mondială, Scufiţa Roşie e un comunist chinez, nişte poliţişti inspectează o casă alcătuită numai din uşi, o pisică e răpită de extratereştri…