Am bănuit la un moment dat că voi avea ezitări, le-am trecut, cred, şi într-un pasaj din carte. Dar, cînd am terminat-o, am trimis-o imediat unor prieteni, scriitori sau critici literari, pentru o opinie. Toate aceste opinii s-au sfîrşit cu îndemnul: public-o, merită. Aşa încît am trimis-o la editură fără să-mi mai fac prea multe griji. Şi nu mi-am făcut griji reale pînă în ziua lansării cărţii în Cluj. Cînd, venind clipa în care a trebuit să iau eu cuvîntul, vorbele mi-au fost însoţite de emoţii uriaşe şi, permanent, de gîndul că nu am ce să spun, că nu e corect să vorbesc în faţa atîtor oameni despre o chestiune, pînă la urmă, atît de intimă. Şi tot abia în timpul acelei lansări m-am gîndit că sunt nenumăraţi oameni în situaţia mea, care îşi poartă stoic şi cu discreţie boala. Aşa încît cuvîntarea aceea, oricum scurtă, a fost şi destul de jenantă: toate ideile despre literatură au dispărut, n-am găsit altceva de spus în afara unor mulţumiri şi a unor răspunsuri reţinute şi ezitante la întrebări. A fost şi momentul în care mi-am dat seama că n-aş mai vrea ca volumul să fie pe piaţă sau măcar n-aş mai vrea să fiu pus în situaţia de a vorbi eu despre el. Sigur că, între timp, am trecut peste acea extremă, m-am resemnat cu gîndul că el există şi că, pînă la urmă, ar fi nedrept faţă de cititori să mă ascund undeva, să uit de carte şi să refuz orice alt eveniment public. Şi ar fi nedrept inclusiv faţă de editură. Nu mai sînt într-atît de reţinut, pînă la urmă e vorba totuşi despre literatură, chiar dacă una autobiografică. Şi-apoi, sînt multe cărţi autoficţionale în literatura noastră contemporană în care autorii merg chiar mult mai mult decît am făcut-o eu în propria intimitate. Sigur, fiind autoficţională, se pot „salva” prin asta. Pe mine ficţiunea nu mă ajută în nici un fel, pentru că o recunosc chiar şi în carte: povestea mea e una reală. Dar rămîne o poveste literară. Şi deocamdată asta e supapa care-mi permite să fac lucrurile pe care le face aproape orice scriitor: să promovez cartea, să mă întîlnesc cu cititorii ei.