În Cel care cheamă c inii, recurenţa unor imagini sau evenimente conferă acestora un caracter simbolic. Ancora pare să fie radiografia unor gînduri în detrimentul unei auto-analize fiziologice. Adresarea directă nu este numai o caracteristică formală a cărţii, ci şi o dimensiune integrală a conţinutului, a caracterului acestuia de mărturie: „mă opresc, căci mă las atras de propriile slăbiciuni în ceea ce spuneam că nu vreau să mă las atras. În descrieri ale reacţiilor mele. E inutil, pentru că nu toţi sînt la fel. E inutil, pentru că te plasează într-o complet nefolositoare şi, pînă la urmă, jenantă autocompătimire.” [...] Cel care cheamă c inii este o carte definitorie pentru forma ultimă de rezistenţă în faţa adversităţilor de orice natură: rezistenţa prin scris.
