Alex Tocilescu nu se poticneşte în convenţiile ce dau dureri de cap scriitorului burghez: ghergheful spaţio-temporal, relaţiile cauzale în desfăşurarea şi corelarea evenimentelor, motivarea personajelor. Începe in medias res şi stă acolo pînă la sfîrşit. Transgresează cu naturaleţe nu doar mai multe genuri deodată, ci şi frontiere culturale. Te plimbă lejer din China pînă în America, din sate rom neşti în spaţiul cosmic, de la bloc la Scaraoţchi. N-ai timp să te întrebi cum de toată lumea se înţelege atît de bine în limba rom nă. Lucrurile funcţionează după un principiu simplu: în ficţiune orice este permis. Personaje unidimensionale dansează pe un singur picior, ca balerina din carton a lui Andersen, acum într-un tutu rock. Dansează corect. Deşi satiric şi caricatural, nu trage niciodată o morală explicită. Uneori tentează tezismul, ca să-l dilueze în miştocăreală. Printre punctele lui tari, pe care le cunoaşte ca atare şi pe care ştie să le speculeze, se regăsesc obrăznicia formală, răsturnarea de situaţie, dialogurile şi umorul. Uneori te prinde nepregătit cu cîte un puseu grotesc. Nu-mi dau seama dacă-l caută cu lumînarea sau ar trebui considerat efect secundar.
