pe www.facebook.com/Recenzii-de-Carti

Femei fără bărbați a autoarei iraniene Shahrnush Parsipur (Editura Polirom, 2014) este o alegorie, o carte „concept”, o formă de exil, dar şi o formă de protest a femeii universale în cultura şi societatea persană încorsetată în reguli şi tradiții discriminatorii. Personajele sînt cinci femei, destine şi caractere diferite, incapabile să supraviețuiască în realitatea imediată. Deşi povestile se ţes treptat, aducînd în prim-plan una cîte una protagonistele cărții împreună cu poveștile lor de viaţă, planul narativ oscilînd continuu între vis şi realitate, autoarea reuşeşte să lege epic destinele celor cinci într-un artificiu fantastic, magic, parabola devenind una memorabilă pentru restul femeilor, prizoniere ale propriilor vieți. Mahdokht (o tînără profesoară altruistă), Faeze (o fată bătrînă îndrăgostită de bărbatul prietenei ei), Mounes (o tînără ucisă de propriul frate), Zarrinkolah (o prostituată gata să înceapă o nouă viaţă) şi Doamana Farrokhlagha Sadroddivan Golechehreh (femeie înstărită, de o vîrstă respectabilă ce îşi ucide soțul tiran într-un accident), toate îşi găsesc refugiul în Gradina lui Farrokhlagha. 
Spațiu magic, grădina are menirea de a proteja, de a vindeca. Căci în interiorul ei sînt acceptate vieți zbuciumate, ferite de înfricoșătoarea perspectivă a realităţii în a cărei existență nu îşi are nici locul, nici sensul. Aici timpul nu are semnificație. Îngrădită de un gard, cu spatele către sat şi mărginită doar de un rîu, grădina simbolizează o oază de liniște şi pace în viaţa acestor femei. Soluționarea magică a destinelor în acest spațiu mitic este o parabolă a libertății. Motiv pentru care această carte a fost interzisă de către cenzura iraniană.