Basmele se cer actualizate. De cîte ori nu aţi simţit nevoia de a o face? Uneori ca să compensăm destinul tragic al unui personaj, alteori pentru a corecta injustiţia unui act sau al unui comportament. Într-un exerciţiu de imaginaţie, după modelul „ce-ar fi dacă?”, Cummingham îşi face părtaş lectorul în aventura naraţiunii. Cititorul devenind astfel personaj. Mizînd pe empatie, pe latura etică a subiectelor abordate, pe indicaţiile regizorale atent inserate, deznodămîntul basmelor este lăsat deschis de fiecare dată către o multitudine de variante pentru fiecare poveste în parte. (...) Exerciţiile de rescriere a basmelor nu sînt o încercare, o simplă demonstraţie a actului scriitoricesc în sine, ci o suită de acte, o desfăşurare narativă pe şi în diverse planuri. Cu ajutorul basmului refăcut, Cumminham critică stereotipiile atemporale ale societăţii: niciodată nu avem destul, omul nehotărît, handicapul afectiv etc. Cu ajutorul basmului, autorul identifică punctul în care destinul aparent singular şi providenţial se poate şi se transformă într-un viitor banal sau chiar fatalitate.
