Marta Petreu a scris o carte despre bolnavul Emil Cioran, pornind de la mărturisirile și fixațiile lui încă din tinerețe. Cartea a ajuns la a treia ediție în Rom nia, deși obsesia publică autohtonă asupra protagonistului a scăzut mult în ultimii ani. Primul care a scris mult despre suferința pe care i-au adus-o bolile a fost Cioran însuși. Și asta chiar din volumul său de debut, Pe culmile disperării. Un reumatism care începe să-l irite încă de pe la 17 ani și care-l va urmări toată viața, insomnia cronică de care a fost chinuit cîțiva ani în tinerețe și o mulțime de alte boli sîcîitoare au marcat de la (bun?) început filosofia lui Cioran. Suferința fizică e marea lui temă. Bolile trupului sînt și ale spiritului, e convins Cioran, care se simte altfel decît ceilalți din cauza bolilor lui. Fiul popii din Rășinari capătă de timpuriu un orgoliu al durerii fizice, care-l face să se simtă mai trecut prin viață decît cei de vîrsta lui și să ia peste picior suferințele strict metafizice ale filosofilor și literaților. Insomnia cronică îi dă stări bizare, făcîndu-l să se simtă pe culmile disperării, ceea ce, cum observă Marta Petreu, înseamnă și undeva foarte sus, dar și abisal de jos, încît Cioran se ia la harță tot mai des cu Dumnezeu, ca unul pe care boala l-a apropiat și de Rai, și de Iad.
