Ziua

Povestea are caldura romanelor sud-americane cu bunice longevive si tiranice si bunici eleganti si interlopi, cu parinti care repeta, pe tarim american (de data aceasta intre veri de gradul al doilea, totusi), consangvinitatea bunicilor. Dar aceeasi poveste are si duritatea tensiunilor inter-rasiale din America postbelica, are si comicul revolutiei sexuale inecate in marihuana anilor 70, dar are si, mai ales, melancolia ciudata, chiar si dupa generatii de americanizare, a starii de imigrant. Tehnica romanului amplu, dedicat cu generozitate povestii si personajului, e adusa in anii 2000 prin tuse suave de postmodernism, printr-o constiinta delicata a scrierii, prin mici si pasagere dialoguri cu cititorul si printr-o constructie (extrem de lejera si de usor de urmarit) a flashback-ului. Trecerile de la un plan temporal la altul sint foarte firesti si armonice totodata, fara nimic demonstrativ, cu un fel de maturitate tehnica ce a asimilat toate inovatiile prozei postmoderne, dar pe care le foloseste acum cu un singur scop: delectarea cititorului de-a lungul celor peste sase sute de pagini de poveste. Cred ca cu greu se poate gasi o carte mai potrivita pentru o vacanta, cu lectura de calitate, asa cum scepticii se indoiesc ca ar mai exista pe taramul incalcit si mizerabilist al literaturii contemporane.