în Observator cultural nr. 870

Această sincronizare a tinerei generații rom nești cu Occidentul este una dintre cele mai importante observații din acest eseu. Alt cîștig al reconstrucției pașilor tinerilor intelectuali este împărțirea tripartită a opțiunilor politice ale acestora. Dacă opinia generală era că generația ’27 a pendulat între extrema dreaptă și extrema stîngă, Marta Petreu adaugă și o a treia poziție, cea a neutralității. Eugen Ionescu și Bucur Țincu sînt doi dintre cei care și-au păstrat luciditatea și au respins ispita totalitară. Așa cum Klaus Mann a avut o perioadă apolitică și una de susținător al democrației, așa și cîțiva tineri intelectuali rom ni au avut momente de implicare, cînd au criticat atît ideologiile extremiste, cît și democrația clasică, și momente cînd și-au amintit că la început și-au propus să se ocupe doar de cultură. După cum era de așteptat, se simte o anumită aprobare din partea Martei Petreu în ceea ce privește atitudinea democraților. Cu toate acestea, ea rămîne obiectivă și nu ezită să amintească faptul că nici acești intelectuali nu sînt fără de păcat. Ionescu și Țincu au reprezentat regimul antonescian în Franța, respectiv Germania. În comparație cu susținerea fățișă a unor regimuri criminale de către colegii de generație, greșelile democraților își pierd din intensitate. Ionescu, Mann și ceilalți aflați pe o poziție neutră sînt, într‑un fel, învingătorii acestei generații. Cartea pe care au jucat-o a fost în cele din urmă cea victorioasă. Totuși, ei sînt învingătorii care nu iau nimic. Eșecul colegilor lor este și eșecul lor, iar premiile lor au fost exilul, lagărul sau moartea. Consolarea că istoria le-a dat dreptate nu pare să vindece ce trebuie vindecat.