Romanul său cu un titlu care te duce cu gîndul mai degrabă la o lucrare… științifică, are și doza de fină, de subtilă analiză psihologică fără ostentație, necesară oricărei literaturi de… calitate! Subiectul este simplu. Un colaps care intervine în viața unui cuplu, după ce li se naște primul copil, iar această „apariție” face ca relațiile dintre cei doi proaspeți părinţi să se deterioreze. Atunci iau hotărîrea să petreacă cîteva zile la o cabană, între munți, departe de lumea dezlănţuită, în speranța unei reveniri. Iar speranța își va arăta căpșorul chiar în ultima zi petrecută la Cabana Păstrăvilor. <<…era încă devreme, ora nouă, devreme pentru o zi de duminică, ea se trezise de pe la șase și avusese ca un fel de premoniție, își băuse cafeaua cu ochii pe geam, unde lumina creștea cu rapiditate, apoi ceva din calitatea ei, a luminii, îi vestise vremea bună care acum știa sigur că venise…>> Iar finalul, cînd micuțul „terorist” Codin face, singur, primul său pas, e semnificativ în conotațiile sale.
