Andrei CRĂCIUN

Masenka nu este o carte oarecare, ea este o casa (o pensiune?) pentru nostalgie, cu toate odaile ca niste dimineti cu ferestre deschise spre ieri. Revolutia bolsevica a schimbat atitea destine, incit aproape ca nu a mai ramas loc pentru dramele mici, pentru dramele din iubire. Exagerez, fireste. Nici o drama din iubire nu este o drama mica. Asa ca v-am citit fermecat primul roman, domnule Nabokov, si nu de puterea frazelor dumneavoastra, desi si de aceea, de norii liliachii pe cerul auriu, de asfintiturile din cuvintele dumneavoastra, dar inca mai mult fermecat de innebunitoarea placere a omului de a se salva de trecut, amintindu-si-l. Domnule Nabokov, toate car­ti­le dumneavoastra sint stra­batute de o melancolie atroce, in care se vede limpede Exilul, dar in nici una Exilul nu este atit de acut ca in Masenka. Este grozav, grozav este cum rusii din Exil se simteau obligati sa-si iubeasca tara, considerind ca acolo, in Rusia, tara nu mai este iubita! Am citit de mai multe ori, cu creionul in mina, aceasta idee, mi-am subliniat-o – m-a inmarmurit in adevarul ei fundamental.