pe adevarul.ro

Iniţial, fascinat de povestea în sine, cea petrecută în Arad, m-am gîndit să scriu un fel de roman documentar, complex, urmărind biografiile celor din grup. M-am izbit de refuzul unora pe care i-am contactat şi mi-am dat seama că e un proiect mort. Aşa că m-am refugiat în ficţiune, unde am păstrat, în linii mari, traseul poveştii adevărate. Recent, un credincios mai ciudat, pe care nu-l cunosc, a scris pe blogul lui că eu nu scriu „despre adevăratul Isus”. Asta a înţeles el din carte şi altceva nu. Dar reacţiile au fost bune. Au citit-o şi cîţiva dintre cei care cunosc povestea şi au recunoscut măcar „atmosfera” acelor ani în care se petrece acţiunea. Altcineva, care, de asemenea, contesta dreptul meu de a scrie despre acest subiect, după ce a citit cartea, a înţeles că e vorba de o ficţiune şi şi-a făcut mea culpa. Asta e, subiectul pare foarte sensibil. „Modelul” turnătorului din carte trăieşte, dar nu are prea multe asemănări cu personajul-narator.