în Suplimentul de cultură nr. 556

Domnule Orwell, cu această carte aţi explicat şi aţi salvat periferia, le-aţi dat tuturor amărîţilor, tuturor spălătorilor de vase, tuturor curvelor şi tuturor celor care dorm pe bănci prin parcuri o voce. Şi ce voce! Cine, după această carte, va mai putea intra vreodată într-un restaurant fără să se gîndească la ce e dincolo – în culisele bucătariei? Domnule Orwell, traiul dumneavoastră – nu în boema, ci în căutarea autenticităţii – mi se pare, la rigoare, singura formă de existenţă pe care merită să o ducă un scriitor. Au trecut deceniile, v-a trecut şi secolul, v-a trecut şi mileniul, dar săracii nu trăiesc mai bine. Boris, prietenul dumneavoastră Boris, gata întotdeauna să viseze că norocul e schimbator, e încă aici, şi va fi întotdeauna aici! E plină lumea de Boris – pe speranţele lui se sprijină toată, prin Boris rezistă. (...) Domnule Orwell, aţi trăit precum aţi scris, şi nu e vorba despre marile speranţe pentru care aţi luptat în Catalonia, e vorba că nu v-aţi scutit de a înţelege viaţa. Iar, ca destin, nimic nu mi se pare mai mult.