După două volume de poezie, Dan Ciupureanu scrie acest roman atipic, apărut de curînd la Editura Polirom. De ce atipic? Pentru că scriitorul alege să se joace un pic cu mintea cititorului, prezentînd, alături de o narațiune perfect cronologică, avînd în prim-plan un personaj care trăiește într-o lume a supraviețuirii, perfect plauzibilă, un șir întreg de gînduri (scrise cu italice) ale unui personaj necunoscut, care în același timp filozofează și delirează, astfel încît acestea par desprinse dintr-o altă carte, aparent fără noimă și fără să ne dăm seama inițial ce legătură are cu personajul nostru. [...]
Dar ce sînt pasajele scrise cu italice, intercalate prin realitate? Ei bine, sînt divagări de la realitate, sînt înșiruiri de cuvinte scrise de către un personaj necunoscut (oare?), un strigăt de neputință, de boală sau un fel de a filozofa fără sens. Orice din toate acestea sau chiar toate. Dacă partea despre și cu Ian este citibilă, dar și puțin pretențioasă, cugetările personajului misterios și dialogul său cu diavolii și cu propriul sine sînt semne ale unui delir fără limite și fără posibilitate de vindecare, dar în același timp locul unde talentul scriitorului se vede mai evident, tocmai pentru că aceste pasaje sînt mai greu de scris, de conceput și oferă mostre ale unei gîndiri elaborate.
