Disco Titanic, o carte de-a dreptul cinematografică, este de fapt o scrisoare impresionantă adresată trecutului nostru comun. Mi se pare a fi povestea unui personaj care poate să se furişeze cîteva clipe într-o altă vîrstă a vieţii sale, doar pentru a-şi scrie lui însuşi un mesaj de pace pe un zid. Nimeni nu ştie însă dacă mesajul va fi citit şi înţeles vreodată. Una dintre concluzii ar fi că există un loc, un punct, un moment în care pur şi simplu se încrucişează absolut toate drumurile vieţii noastre. Dincolo de faptul că mi-a vorbit de copilărie, m-a îngrozit şi m-a uluit, cartea scriitorului Radu Pavel Gheo mi-a adus aminte că trecutul pe care uneori scuipăm stă de fapt liniştit în rucsacul din spate. Se ascunde acolo zi de zi de zi de zi şi aşteaptă un singur lucru.
