pe filme-carti.ro

Nu e o istorie propriu-zisa. Nu e o istorie factuala, cu oameni „reali” care au adresa si CNP-uri etc. In carte am nu „oameni reali”, ci eroi construiti de mine. Asta nu inseamna ca nu am folosit materie bruta, „istorii reale”, „oameni vii” in constructia acestor eroi. Ba da. Dar in carte ei devin eroi cu care nu se mai identifica sau se identifica mult prea multi banditi. Cum a fost cazul Sectantilor. M-au citit foarte multe grupuri religioase marginale. M-au sunat sa ma invite pe la ei. Despre unele grupuri sincer nici nu stiam ca exista, deci nu aveam cum sa scriu despre ei. Dar ei s-au identificat si mi-au spus: inca nimeni nu ne-a inteles si nu a povestit atit de bine despre noi; ati scris exact despre noi. Ce sa le spun? Iata puterea literaturii. Cu acceptul celor cu care lucrezi la documentare e putin mai complicat. In primul rind, e o chestiune de etica profesionala: in ce masura poti sa te folosesti de viata oamenilor, de istoriile lor, de suferinta lor folosind toata aceasta materie pentru cartile tale? E o intrebare pe care si-o pun si scriitorii care lucreaza cu aceste genuri, si jurnalistii de investigatie, si antropologii care fac teren. E o intrebare legitima si delicata la care trebuie sa-ti raspunzi. Si mai ales trebuie sa fii corect cu ei si cu tine in aceasta relatie. Eu sper ca am scris aceasta carte fiind corect cu ei si cu mine. Cititorii vor intelege acest lucru si vor taxa. Eu cred ca ceea ce construiesc eu in carte ajuta mult sa intelegem acea lume, ne ajuta pe noi sa fim mai toleranti, mai intelegatori cu ei si ne ajuta mai ales sa ne intelegem pe noi. Sper. De exemplu, primesc foarte multe intrebari mai ales la capitolul cu olihgarhi de genul: eroul x este Plahotniuc sau Filat?; eroul y este Vintu sau Porosenko? E distractiv, dar eu nu ma ocup cu maruntisuri din acestea. Eu fac literatura, iar eroii mei sint ceva mai complecsi decit personajele in cauza, chiar daca in definitiv sint tot oligarhi.