in Suplimentul de cultura nr. 553

Putem discuta despre orice in orice cheie, minora sau majora. Cheia minora iti ofera, totusi, o libertate mai mare de manevra. Poti cobori sau urca o nota, in functie de context si de starea ta launtrica. Cheia grava, dimpotriva, iti limiteaza posibilitatile investigatiei interioare. Sint, desigur, poeme, daca ne referim la poezie, care se scriu aproape de la sine. Aici nu mai conteaza tonalitatea. Ea e adiacenta poemului. Gravitatea nu poate fi sustinuta, totusi, la nesfirsit. Sufletul omenesc nu gaseste in interiorul sau suficiente resurse pentru asta. Tonul urca si coboara, asemenea respiratiei. Discursul poetic lung are nevoie de contrapunct. De schimbare de ritm sau de perspectiva. Altfel devine obositor si se dezumfla de la sine. Uneori, prea multa gravitate zgirie timpanul. Daca aceeasi tema e abordata dintr-un alt unghi, sa spunem usor ironic, imediat perspectiva se schimba. Iar gravitatea isi arata si cealalta fata a ei. Zimbetul, ironia trezesc in suflet o stare de bucurie. Chiar si atunci cind te apleci asupra unui abis, nu trebuie neaparat sa-ti incrunti fruntea. Ci cauta sa-l infrunti cu bunatate si blindete. Cauta sa arunci o pietricica in fintana care esti tu si apoi asculta cu seninatate ecoul. Contempla-l auditiv. Apoi vizual. Vei auzi o muzica incintatoare.