in Observator cultural nr. 853-854

Naluca este cartea extrem de vie a unui autor care, (re)traversind cu fiecare roman sau cu fiecare roman de poeme o experienta a „conventiilor” livresti si a relativitatii tuturor lucrurilor, face din asta, in mod surprinzator si curajos totodata, un triumf, fie si momentan numai, al increderii in posibilitatile „demiurgice” ale literaturii. O incredere/o iluzie taxabila poate, azi, ca „desueta” – insa fara de care literatura nu traieste propriu-zis, ci doar subzista. Ca intruchipare a ideii de seductie, „naluca” invocata in romanul lui Soviany este chiar duhul fictiunii, acel ceva impalpabil, invizibil, imponderabil – existind undeva, intr-o dimensiune aparte a universului –, dar imaginabil, care da viata literaturii (altfel spus: care face ca un text sa nu fie doar „un text”, ci literatura). Iar cartile lui Octavian Soviany au, repet, foarte multa viata.