in Suplimentul de cultura nr. 540

Ca si in restul cartilor sale, nici in acest volum Remarque nu se rezuma doar la a imagina un cadru si la a construi personaje, ci dezvolta o adevarata filosofie a vietii, care presupune interogatii pertinente asupra mortii, trecerii timpului, fericirii. «Poate ca viata nu e altceva decit o raza de lumina care trece incet peste fetele noastre schimbatoare. Poate ca am avut o fata inainte de a ne naste, si care va continua sa existe si dupa ce toate fetele noastre trecatoare se vor fi stins de mult.» (...) Meditatia lui este una amara, pesimista, et pour cause: un refugiat politic nu avea cum sa nu isi puna o groaza de intrebari. Iar Remarque stie ce si despre ce este vorba, avind in vedere ca el insusi a fost refugiat politic, chiar daca nu unul care sa moara de foame, raminind intr-un fel pina la sfirsitul vietii un refugiat.