Se pot citi, aici, si semnalmentele unei fascinatii pentru narativitate si placerea povestirii, pe care autorul Cazematei le dovedeste pe intreg cuprinsul proiectului sau, de altfel, si din care poate fi dedusa si una dintre mizele acestei narasiuni: conservare prin povestire a unor spatii incarcate de miraculos, supuse altfel unui proces de eroziune. Oricum, fara pagube prea mari se desfasoara aceasta exacerbare a fantasticului, pentru ca predispozitia lucida a prozatorului (care la un moment dat recunoaste, prin prisma unui personaj, absurditatea si caracterul neverosimil al unor intimplari) lucreaza permanent in favoarea unui discurs lipsit de excese, curat si strain de decoratiuni stilistice inutile. Episodul metamorfozei cazematei intr-un soi de abis colorat, care inghite distante si timp, ramine in minte. La fel cum memorabil ramine si deznodamintul fantasy, cu toata turnura lui abracadabranta. Tudor Ganea edifica in Cazemata o mitologie proprie, greu de confundat, care, cu toate stranietatea, exotismul si aura ei pestrita, isi pastreaza, totusi, coerenþa. Un debut proaspat si promitator.
