in Romania literara nr. 1

Elif Shafak, devenita in ultimul deceniu una dintre cele mai citite romanciere, a preluat, parca la concurenta cu Orhan Pamuk, constructiile melancolice ale prabusirii Imperiului Otoman, tehnici de povestire medievala, dar si cele erudit-sapientiale in genul raspindit de Borges, Marguerite Yourcenar s.a ( mai nou, pleiada de scriitori arabi care scriu in germana – precum Rafiq Schami). Ucenicul arhitectului e, aproape, un curs despre epoca de glorie din perioada lui Suleyman Magnificul (dar si a tatalui sau, Selim, si a urmasului sau), cind bogatiile adunate de-a lungul secolelor de otomani isi gasisera inflorirea in stiinte si arte, intiietate avind, ca de altfel in orice epoca islamica, arhitectura. Sint si trimiteri la simbolurile masonice, insa in prim-plan e povestea celui mai cunoscut arhitect (real), Mimar Sinan, si a ucenicului sau (fictiv), Jahan. Arhitectura e o adevarata mindrie pentru islam cind vine vorba de pecetea pusa asupra culturii europene: Spania, Italia, Franta, dar nu numai, sint pline de arcadele in forma de trifoi sau potcoava, boltile, crenelurile, turnurile ca niste minarete, reliefurile strapunse, desenele geometrice multicolore, inscriptiile cu litere kufice etc. Cu atit mai mult reprezinta ea, pe malurile Bosforului, o cale de descifrare a complexitatii umane, o tema a identitatii si amintirii.