pe lapunkt.ro

Am avut anul acesta de mai multe ori discutii – cele mai multe private – legate de „romanul” anilor ᾿70-᾿80. Nu cred nici acum, la finele a mai bine de doua decenii si jumatate de la caderea comunismului, ca lucrurile sint perfect transate in aceasta privinta; cred, in plus, ca este cuminte sa avem rabdare si, daca va fi sa fie, sa nu raminem suprinsi daca vom mai avea in viitorul nu foarte indepartat carti mari despre aceasta perioada. Avem, pe de alta parte, cel putin doua candidaturi solide in aceasta privinta – si ambele au legatura cu 2016. Primul caz: o reeditare. Chiar ceva mai mult decit atit, daca am inteles bine: o reeditare cu ceva upgradari. Este vorba despre Muzici si faze, romanul (singurul de pina acum) al lui Ovidiu Verdes. Editia cea mai recenta a acestui roman  care duduie de autenticitate (si de limbaj, si de atmosfera) este datorata tot Poliromului. Tot aici, la o alta carte marca Polirom, am fost bucuros sa imi petrec citeva ceasuri bune, inclusiv sub umbrela delicata a nostalgiei, cu cel mai recent roman al lui Radu Pavel Gheo, Disco Titanic. Cel mai recent si cred ca si cel mai bun roman al lui Radu Pavel Gheo, un geaman foarte reusit, poate ceva mai solid, mai consistent, mai robust decit un alt roman excelent al aceluiasi autor, Noapte buna, copii!. In privinta recuperarii – prin literatura – a anilor ᾿80, Muzici si faze survoleaza atmosfera realista si magica a Bucurestiului acelor ani, in vreme ce Disco Titanic e despre Banatul anilor ’80 mai ales (dar merge si dincolo de Revolutie, pe citeva zeci bune de pagini; dincoace, mai corect spus, adica dupa decembrie 1989), un Banat cu prelungirea sa – pe undeva fireasca pentru cei care cunosc zona – „la sirbi” (generic vorbind, caci in roman nu este vorba exact de ceea ce azi se intelege, in sens etnic, prin „sirbi”).