Ca si in celelalte romane, si in Bastarda Istanbulului, autoarea are uimitoarea capacitate de a te purta de pe un continent pe altul, din trecut in prezent, din destin in destin, fara a te plictisi nicio secunda, ba chiar stirnindu-ti dorinta de a citi cit mai repede pentru a afla, ca intr-un policier bine scris, finalul povestii. Al prezentului si trecutului a doua familii, una turca – ce se dovedeste a nu fi pur turca – si una armeana – ale carei origini nu sint nici ele pur armene. Capitol cu capitol, fiecare purtind denumiri de fructe, condimente si mincaruri – griu, fistic, seminte de pin, caise uscate, stafide aurii etc. – cu parfum de Levant care iti creeaza ele insele minunate senzatii olfactile, ni se dezvaluie personajele apartinind celor doua familii, dar si Istanbulului cultural si social. Ca un arc peste timp se impletesc trecutul cu prezentul, memoria cu uitarea, cultivarea cu renegarea voita a trecutului, in dorinta personajelor de a-si crea propria identitate, de a-si trai propria viata. Lumea orientala, cu exotismul si traditionalismul ei, reprezentata de Turcia, si cea occidentala, cu pragmatismul ei, America, se intilnesc prin dorinta celor doua tinere noncorformiste, Asya si Armanoush de a-si trai viata asa cum o inteleg ele. Aparent, cele doua tinere nu au nimic in comun. Firul povestii, metesugit condus, duce insa catre o legatura pe care nu o banuiesti, extrem de puternica.