in prefata la Exuvii, editia a II-a

In Exuvii, Simona Popescu se ocupa de sine „cu cea mai mare seriozitate”, cum singura o spune, dar reuseste sa scrie o carte deloc straina de „copilaria copilului universal” (continind adica toate toposurile, reactiile si fantasmele copilariei), asa cum se intimpla cu marea opera a lui Creanga. Comparatia poate fi facuta doar la acest nivel. Altfel, ca tip de viziune, limbaj si arhitectura textuala asemanarile sint imposibile […]. Lirismul acestei carti isi adauga la tot pasul o nota cinica, avind numeroase porniri autoflagelatoare, din care duiosia si autocompatimirea sint excluse. Pornirile meditative si comentariile nostalgice nu sint deloc lipsite de umor si cruzime. Nucleele epice ale cartii sint putine si ele se subordoneaza de fiecare data unui patos descriptiv vecin cu delirul. Analizele de stari, situatii si obiecte comunica o voluptate a poeticului si o placere a rememorarii senzitive ce depasesc obisnuitele cadre ale prozei. Cu toate acestea, Exuvii nu putea fi scrisa decit in proza.