in Litere, Arte, Idei (supliment al Cotidianului) nr. 7 (3477)

Miza majora a procedeului este, tot in linie postmoderna, anularea timpului prin spatiu, suspendarea „fintinii timpului” (sintagma tipic modernista, o gasim in Thomas Mann!) prin ceva ce s-ar putea numi, cu o minima licenta de exprimare, „epidermie”. De acest artificiu se leaga atit titlul volumului („exuviile sint pieile lepadate, carcasele lasate in urma de fluturi atunci cind ies din pupe”), cit si tehnica narativa a telescoparii, de care se foloseste autoarea pentru a-si ipostazia narativ biografia completa, formata nu din succesiunea diacronica a unor identitati disparate, inscrise in timp, ci din simultaneitatea aglutinanta a „vestigiilor” biologic-imaginative din „istoria” unei persoane. Volumul devine, astfel, „sorbitor”, cum cu subtilitate remarca Dan C. Mihailescu […], o „carte-vid” absorbanta (expresia ii apartine, de data aceasta, Simonei Popescu), in care secventele biografice succesive se rostuiesc, vizionar si halucinant, numai la suprafata, din convingerea – de asemenea postmoderna – ca fiinta de 28 de ani care scrie Exuviile contine in sine, simultan, atit identitatile sale de la, sa spunem, 8 sau 15 ani, cit si fiinta batrina, virtuala, care nu a apucat, inca, sa fie. Astfel, se construieste in cele din urma o identitate virtuala totala.