Titlul cartii de debut in proza al tinerei poete si eseiste este un cuvint rar ce semnifica lepadarea invelisurilor succesive ale larvei transformate in fluture. Volumul, dupa parerea mea una dintre cele mai valoroase aparitii din proza romaneasca recenta, nu are o epica explicita, „povestea” in spirala fiind a unei fetite si apoi adolescente ce refuza sa se maturizeze, sa se lepede de experientele si trairile infantile, sa accepte conventiile, instrainarea de sine a adultilor angrenati in mecanismele sociale. Cu o sensibilitate si o capacitate expresiva ce tin de miracolul vocatiei literare, Simona Popescu alcatuieste din fine nuante psihologice o lume in care cititorul isi recunoaste propriile trairi uitate, prospetimea si candoarea inevitabil alterate de ambitii, obligatii, abilitati fara de care nu poate intra „in rindul lumii”.
