Exuvii, ca si Orbitorul cartarescian, va sa zica savoarea evocativa a copilariei: in tipare mitic-arhetipale la Cartarescu, estetizant in autoscopie – la Simona Popescu. […] Aducerea in discutie a lui Creanga si Ionel Teodoreanu nu mai spune nimic, acum, o data ce Alice in tara minunilor a trecut prin hermeneutica lui Gilles Deleuze, o data ce Freud si Jung au pogorit pe nimfeta lui Nabokov, iar proiectia eului investigindu-si amintirile a trecut de mult de toate granitele psihanalizei, antropologiei, deconstructiei s.a.m.d., de la micutul Nica din Humulesti pina la copilul alchimic „din” Jung-Kereny e-o cale de… cu totul alta lume, iar in ciuda similaritatii punctului de plecare, finalitatea copilariei ca trecut/prezent perpetuu din Exuvii si ca extract de „fiinta primordiala” – catre cea de-a doua ipostaza se indreapta si se cuvine abordata.
