Ziarul de Iasi

Intii a fost “ la sugestia lui Ioan Grosan, care lucra la casa de filme a lui Lucian Pintilie “ ideea unui scenariu de film numit Lindenfeld. Povestea era, in mare, aceeasi cu povestea din roman. Dar trebuie sa merg mai departe, in 81 sau in 82, nu mai stiu exact, pe cind eram in tabara de Literatura a Centrului Universitar Timisoara, la Crivaia, pe malul lacului Valiug, Siegfried Renner, viitorul meu nas de cununie, meteorolog pe Semenic, ne-a propus o calatorie intr-un sat parasit, pe nume Lindenfeld. Eram mai multi tineri scriitori care am acceptat invitatia, printre ei si citiva tineri scriitori germani din Timisoara. A fost o calatorie socanta, intr-un loc socant. Atunci mi-am spus ca ar trebui facut ceva cu acel spatiu, cu acele senzatii. M-am documentat, am citit istoria svabilor in Banat, am citit interviuri sociologice cu deportatii, am rasfoit albume de fotografii cu gospodarii svabesti. Am facut fise, am scris biografiile personajelor principale, asa, ca sa le inteleg mai bine. Si apoi, cu toata marfa in calculator si in capul meu, am inceput lucrul. Am scris citeva pagini pe zi, cu program. Apoi l-am dat la citit lui Mircea Mihaies, care mi-a dat OK-ul, ca sa zic asa. Acum pare simplu. Pentru ca nu mai pun la socoteala indoielile, temerile ca va fi ceva banal, ca scap tensiunea, subiectul, ca nu voi fi in stare sa termin cartea.