pe b-critic.ro

Cind nu mai stii ce sa faci, cum zice poetul, te apuci si il citesti pe Robert Serban. Si nu numai atunci! Il poti citi oricind si oriunde, pentru ca scrie o poezie de care avem nevoie. Chiar daca el insusi ne avertizeaza ca „sint un impostor/tot ce am scris acolo/ e vazut si auzit de la altiiˮ felul in care scrie – concis, curat, transant, pragmatic, sentimental, vizionar – ne atrage in universul sau dominat de lucruri marunte, dar esentiale, de sentimentul celui care se zbate „putin sub linie”, dar care, de fapt, sfideaza orice linie. Fiecare poezie este parca o declaratie, o rasuflare, o elucidare, o revelatie, un oftat, o gluma, o ghicitoare, si graviteaza in jurul unor „maruntisuri din astea”, bucati de viata in care bunicul, mama, o perna, dragostea, cutitul si piinea devin repere esentiale ale eului poetic.